top of page
Caută

Ce poveste spune fiecare culoare?

Actualizată în: 27 apr. 2023

Fiecare culoare exprima o stare, ne face sa ne simtim intr-un anumit fel, iar noi ne exprimam propria personalitate prin felul cum le folosim. Purtam culorile in functie de starea noastra din fiecare zi sau in functie de ceea ce vrem sa stransmitem. De cele mai multe ori nici nu realizam ce impact au culorile asupra noastra.


De aceea cred ca e important sa alegem culorile din casa in functie de felul in care vrem sa ne simtim si de destinatia spatiului. Si, de fiecare data, alegerile pe care le vom face, culorile folosite, intensitatea si proportia, vor fi in functie de personalitatea noastra.


Dar hai sa descoperim ce transmite fiecare culoare, ce poveste spune fiecare si cum o folosim in amenajarile interioare pentru a spune povestea noastra. Tineti cont de faptul ca fiecare culoare are mai multe tonuri si nuante si ca fiecare din ele transmit emotii diferite.


Dupa ce decizi care vor fi culorile pe care vrei sa le folosesti, poti face si un moodboard, digital sau senzorial, pentru a vedea cum interactineaza culorile atunci cand sunt alaturate.




Rosul este culoarea care iese in evidenta, care atrage atentia. Este o culoare care ne afecteaza la nivel fizic , reprezinta putere, curaj, pasiune, rebeliune si activeaza instinctul de supravietuire. In acelasi timp transmite caldura, energie si entuziasm. Folosit in exces sau in tonuri nepotrivite rosul poate induce o stare de nervozitate, furie sau epuizare fizica.

Este recomandat sa se avite rosul in spatii supraincalzite, cum este bucataria, in spatii foarte luminoase, sau in zonele unde se cere concentrare sau relaxare - birou sau spatii de meditatie.

Poate fi folosit cu succes in dormitor sau in zona de living.




Rozul exprima dragostea empatica, grija, atentie, blandete, motiv pentru care este considerat de multe ori o culoare feminina, desi nu este obligatoriu sa fie asa. Este o culoare linistitoare, relaxanta, cu putere de a scadea nivelul de energie. Folosit in exces rozul poate sa dea impresia de neajutorare si de slabiciune.

Poate fi folosit cu succes in camera copiilor, dar si in spatiile din casa destinate relaxarii. Pentru iubitorii stilului shabby chic este culoarea ideala, alaturi de printuri florale. Iar daca nu vrem sa avem un spatiu prea feminin, rozul poate fi folosit cu succes pe suprafete mai mici, la accesorii, alaturi de portocaliu, verde, albastru, negru, pastrand puterea sa de a relaxa si de a linisti.




Galbenul este culoarea soarelui, ne umple de energie si aduce fericire. Galbenul relationeaza cu emotiile si cu sistemul nostru nervos si poate induce o stare de optimism, buna-dispozitie si incredere. Folosit in exces poate fi resimtit ca suprastimulativ si poate sa genereze o stare de iritabilitate sau de agitatie.

Daca este folosit in spatii intunecoase, galbenul are puterea de a da impresia de lumina si de spatiu deschis, de caldura si de primire plina de bucurie. Astfel ca este o culoare ideala pentru holurile intunecoase sau pentru zonele din casa in care ne petrecem prima parte a zilei, pentru a incepe ziua intr-o atmosfera vesela. Recomand sa folositi galbenul ca accente de culoare la piese decorative mici sau de dimensiuni medii, alaturi de culori neutre sau in scheme cromatice vesele. Folosit pe toti peretii unei incaperi de exemplu, galbenul poate agita si chiar deprima.




Portocaliul , o culoare calda, vesela si plina de energie, combina toate calitatile pe care le au rosul si galbenul. Transmite veselie si optimism dar si forta si entuziasm. Stimuleaza interactiunile sociale si conversatiile calme si prietenoase.

Folosit prea mult sau in spatiile nepotrivite, portocaliul poate parea prea copilaresc, nerafinat si ieftin.

Poate fi folosit cu succes in bucatarie sau in zona de living, avand puterea de a incuraja socializarea si de a ajuta digestia. In zona de dormitor recomand tonuri mai blande, pale, mai degraba ca si accente de culoare. Poti obtine un contrast frumos daca il pui alaturi de albastrul sau de verdele potrivit dar si ceva delicat si primitor alaturi de un roz sau galben pal.




Albastrul este culoarea cerului si a marii, culoarea pe care o vedem zi de zi si preferata de majoritatea oamenilor. Este o culoare care actioneaza asupra noastra la nivel mental, care ne influenteaza logica si claritatea gandirii. Albastrul este asociat de cele mai multe ori cu calmul si linistea, In special nuantele mai deschise ajuta la scaderea nivelului de stres. Albastrul inchis in schimb, ajuta la concentrare.

Prea mult albastru poate determina o atitudine rece, nepasatoare, distanta.

De asemnea, albastrul este culoarea cea mai potrivita pentru a reduce apetitul. Mancarea nu poate fi asociata in nicun chip cu aceasta culoare, dimpotriva, creierul nostru ar asocia-o cu ceva nesigur, otravitor.

Astfel, albastrul ar trebui evitat in bucatarie, oricat de frumoase ar fi unele bucatarii albastre. Totusi in contrast cu galben si portocaliu, poate fi folosit si in zona de luat masa, daca se creeaza un spatiu vesel si optimist.

Este foarte potrivit in dormitor, in zona de studiu si, in functie de culorile asociate si de destinatia principala, arata foarte bine si in living.




Verdele este culoarea naturii, a padurii si simbolizeza viata. Este culoarea care ne face sa ne simtim bine, in siguranta, optimisti si calmi. Primavara, cand natura renaste, totul inverzeste Padurea, de o liniste si un calm extraordinar este verde. In natura verdele apare acolo unde exista apa, hrana pentru plante, deci exista viata.

Verdele se afla la mijlocul spectrului culorilor, iar ochiul nu depune aproape niciun efort pentru a-l percepe, prin urmare este foarte odihnitor.

Toate aceste motive ne fac sa alegem verdele de fiecare data cand vrem sa ne odihnim si sa fim in siguranta.

Totusi, prea mult verde ar putea induce un sentiment de stagnare sau de plictiseala.

Verdele are o multitudine de tonuri si nuante care transmit stari total diferite. Un verde-albastrui, acvatic, e inviorator si reconfortant, un verde-lime este plin de viata si de energie, pe cand verdele-oliv poate fi prea greu sau lipsit de viata.

Verdele este foarte potrivit pentru dormitor sau zona de living, ales in nuante relaxante si odihnitoare.




Violetul este rezultatul combinarii rosului cu albastru. Este o culoare care exprima putere si energie dar si calm, integritate si claritate.

Violetul este culoarea regalitatii, avand un statut elitist. Este des folosit la brandurile de lux.

Pe de alta parte, de multe ori este asociat cu constiinta spirituala si cu contemplatia, motiv pentru care este asociat cu meditatia si diferitele trairi asociate cu acest domeniu.

Insa daca te inconjori de prea mult violet poti deveni prea introspectiv si sa pierzi contactul cu realitatea. Poate chiar sa determine un sentiment de inferioritate.

Poate fi folosit cu succes in dormitor si este de evitat in bucatarie.

Recomand sa il folositi ca accente la unele piese decorative sau in combinatii calde, placute si linistitoare cu alte culori pastelate.

 
 

Nu-ti pierde inspiratia!

Urmatorul articol e pentru tine!

Thanks for submitting!

  • Instagram
  • Facebook
  • Pinterest
bottom of page